Am stat mult timp si am analizat ce sunt oamenii, ce e viata unui om si ce vrea un om de la viata…Pana acum nu am gasit nici un raspuns plauzibil, ci numai insesi acele sintagme care leaga omul de lumea din jurul lui. Urmand acei pasi minusculi prin ardoarea sortii omul uita de ce are nevoie, uita de el si de ceea ce-i place, ce-i face placere sa participe la o viata armonioasa cu spiritul si nu numai fizic. Se lasa urmat de pasii crunti ai implinirii ca persoana materiala si mai putin ca persoana spirituala. Mai intai de trup este sufletul, iar apoi trupul. De aceea uitam ca trebuie in primul rand sa ne satisfacem nevoile spiritului, nevoile morale.
A face un anumit lucru din placere se intalneste mai rar printre oameni, deoarece acestia sunt preocupati sa aibe o baza materiala destul de buna sau chiar medie. Se complac in munca fizica, neelucidand insa multumirea sufleteasca.
De ce oare sa fie aceasta calea pe care o urmam in parte noi ? Pentru mine este important sa-mi multumesc sufletul mai intai, sa nu uitam de altfel ca inainte de a ne naste Dumnezeu ne reda sufletul apoi trupul ia forma sufletului si asa ne materializam, ne insusim propriile idealuri inca din copilarie si realizam , pe masura ce avansam in viata, ca uitam de acele idealuri si ni se par complicate visele – nerealizabile. De aceea si incetam sa luptam pentru ceea ce odata eram dispusi sa facem – sa luptam pentru vise si pentru implinirea idealurilor sufletesti.
Alti oameni nu au de ce sa oblige pe altii sa indeplineasca ordinele si placerile altora. Dar totusi se intampla si timpul este ireversibil. Prea tarziu ne dam seama ca in toata viata noastra am facut ceea ce au dictat altii, asa pierzandu-ne orice incredere in sine, orice personalitate, in final depinzand de altcineva care ne coordoneaza viata financiara, materiala.
Atunci se distruge totul :viata omului, idealurile sale, placerile sale si nu in ultimul rand increderea in propriul sine.
Pana cand un om va face ceva din placere, sau se va prezenta cu inima impacata in fata intregii lumi vor mai trece inca mii de secole , sau poate ca acest lucru nu se va intampla niciodata.
Putini oameni isi dau seama regretabil de cerintele materiale si isi recapata curajul de a merge inainte prin satisfactiile proprii si prin lupta sa contra lumii intregi, asadar obtinand o unire intre trup si spirit. Astfel aducandu-i implinirea perfecta si iubirea pentru suflet.
Dar aceasta nu se poate intampla atat de rar, deoarece perfectiunea nu exista, doar apropierea de perfectiune, niciodata imbinata intr-un singur tot unitar. Prin imperfectiune traieste perfectiunea, iar pe cea din urma o avem inca de la inceputuri. A fost perfectiunea, dar altceva ia luat locul, invrajbind-o intr-un pacat :pacatul dintai al barbatului si al femeii. Asadar nu mai poate exista a doua sansa, nu mai poate fi atinsa perfectiunea, pentru ca de fiecare data cand incercam sa cladim ceva aproape de perfect ne este daramat si alungat in adancuri, iar perfectiunea acum a devenit un mare pacat in fata divinitatii.
In principiu, omul are doua laturi : una fizica si una morala (spirituala), iar cea mai placuta vederii este cea fizica prin considerente proprii de la om la om.
Eu consider ca pentru a face un lucru trebuie facut de placere si nu din obligatie fata de sine sau fata de altii. Adevarat ca starea materiala conteaza dar fara vocatia inimii nu mai conteaza absolut nimic. Eu, pana acum, nu prea am facut ce cu adevarat imi face placere si de aceea imi pare atat de rau pentru ca nimeni nu te sprijina cand vrei sa-ti realizezi visele, ci doar sa ai un loc bun in societate. Dar cei din jurul tau nu se gandesc la fericirea ta, ci doar la un viitor mai bun si cu aceasta nu pot fi de acord. In general, daca nu fac ceea ce-mi place nici nu pot sa-mi atraga atentia alte lucruri, decat cu remuscari ca n-am facut ceea ce trebuia. Am avut ca fiecare vise in copilarie si au reusit altii sa mi le spulbere in mare parte prin trecerea timpului. Asa ne afundam si mai mult in intunericul sufletului nostru, suferim si nimeni nu vede aceasta, doar inima si ratiunea noastra care ne sunt aproape furate de alte ganduri.
Sa facem ce ne place, multumind ambele parti ale noastre, sa nu mai lasam idealurile in urma ele sunt cele mai importante pentru a putea trai armonios cu noi insine si cu al nostru viitor…
