Cuvinte gravate

Astazi ma aflu in fata acestei foi albe gravand niste cuvinte, sau sensuri ce nu le-am crezut nici pana in ziua de azi…
...O legatura s-a rupt, iar trenul vietii merge pe doua sine, avand mai multe destinatii…mai multe persoane urcand, mai putine coborand, iar in final raman doi insi, rezemandu-se pe aceeasi portiune unde sina nu s-a dezmembrat. Ce e atat de complicat in sentimentele unui om? Oameni diferiti, sentimente diferite, este normal ! Dar nu ar fi trebuit sa ne inchidem in noi, sa ne tinem prizoniere sentimentele launtrice, deoarece vine un moment sau poate vin mai multe momente in care simti ca nu le mai poti cara dupa tine, nu le mai poti tine inauntru si vrei sa le eliberezi, dar atunci: gandeste-te – oare nu e prea tarziu cand deja ai pierdut persoana(-ele) de langa tine? Ne gandim numai la propria noastra persoana si credem cu tarie faptul ca nimeni nu este mai important decat noi, dar cand ne lovim de inima noastra care invinge de cele mai multe ori ratiunea, atunci regretam ca nu am marturisit la timp adevaratele sentimente ale fiintelor de langa noi ce ne alina sufletul in multe cazuri.
Pierdem foarte des in propria viata si nu ne simtim impliniti deplin, deoarece nu suntem curajosi, nu credem cu certitudine in “propriul eu” si in capacitatea de a face o fapta buna unui ins care merita, sau de a-i putea spune la orice pas un simplu “multumesc” sau sa-i arati ca tii la el, sau ca ai sentimente de consideratie ! Nu ! Nu ai curajul sa o faci, pentru ca te lasi absorbit de dimensiunea egocentrismului care te acapareaza ! lumea din jurul nostru – cei dragi – de-asta le spunem “cei dragi” pentru ca avem sentimente pentru ei: de admiratie, de respect, de dragoste, s.a.m.d. si trebuie sa invatam a le marturisi, pentru a fii impliniti cu adevarat si de a nu regreta vreodata ca nu am spus la timp! AI GRIJA DE CEL CARE ARE NEVOIE DE AJUTORUL TAU( VOLUNTAR SAU INVOLUNTAR), PENTRU CA ASTA CONSTITUIE CEA MAI MARE SATISFACTIE PERSONALA, FAPTUL CA TE STII UTIL SI CA INSUFLII SENTIMENTE SI SIGURANTA!

Voci de cristal

I In dulcele amor din sunet şi cuvânt
Se naşte inocenţa pădurii de cristal.
Adunat de pe buze un fir aşa plăpând,
Se urcă pe pământ ca pe un piedestal.

II Acel glas e de sticlă, dar el poate zbura
Prin umbrele luminii, prin sunetul pădurii;
Firava voce surdă în grabă alerga
Să prindă licuriciul şi puf de păpădii.

III Codrul bătran de brazi îşi cheamă cântăreţii:
Viori şi mandoline parcă inundă cântul…
Doar vocea stă ascunsă, privind şi călăreţii
Ce se întrec pe sine ca să vadă concertul.

IV Se-aud miimi de voci pierdute-ntr-un cristal-
Rotund ca un glob ce-i ţine parcă-nchişi.
Privesc la mâna mare ca la-un gigant astral;
Stăpână e-acum frica şi ei niste prescrisi.

V Ei scapă o privire, dar cu o teamă însă.
Şi văd un zambet cald le-apare prin oglinzi

E o fetiţă blândă şi simte că e prinsă
În jocul de cristal al vocilor plăpânzi.

VI Pe loc dispare teama, când fata scapă-un cantec,
Ea ştie că-n cristal sunt prinse şapte vieţi.
Continuă să cânte şi vocea ca un spintec
O face să dispară prin vrăjile din cărti.

VII E un tărâm de basm, demult ea l-a visat,
Dar o aşteaptă corul să devină solistă;
Să nu mai stea ascunsă ca într-un vis uitat.
E strânsă de-acea lacrimă, ştergând-o c-o batistă…

VIII Senină fericire citeste pe-al său chip,
Codrul uneşte voci şi totul e mirific.
Acea voce ascunsă renaşte dintr-un chin-
Durerea este stinsă, iubirea cânt oniric;

IX Pe iarba abia ninsă păşeşte cu speranţă.
Se plimbă fericită prin globul de cristal.
O mică stea apare, ea doar ce i-a dat viaţă,
O va indruma asemeni prin voci de cristal!

X Cristalul e din sticla, el parcă n-are viaţă.
Dar sunetele corzii insuflă sens materiei!
Aşa pierdutul drum e acum drum de gheaţă
Şi-alunecă pe cale iubirea omeniei.