Sunt acasa...dar pentru mine acest loc, numit "acasa" devine cliseu !
In urma cu cateva zile, mi-am spus ca nu pot ramane in casa intr-o zi atat de senina si placuta, cu acel soare inviorator, dar cu sclipire inselatoare; si-am urmat aleea care m-a condus in batranul Parc Monument...
Parca era strain pentru mine, desi primaria s-a mai ocupat de el in ultimul timp: banci noi, maturat, taiat gardul viu s.a.m.d. ; strain, chiar daca raman in urma niste amintiri adolescentine.
Treptat, noaptea se coboara peste crengile copacilor facand umbra pamantului si deschizandu-mi un cufar in care mi-am dat frau liber gandurilor...
Chiar daca nu s-a schimbat mai nimic, pentru mine nu mai e la fel...Oameni care nu-ti inspira incredere, dand peste tine si nescuzandu-se prin umilul "pardon", manele cantand la maxim, oameni care stau cu cantarul la margine de alee sau cu sacul de seminte sa faca si ei un ban...fete dezmatate si practic niste copile de 12-13 ani, care parca nu au nici un Dumnezeu, sau parinti care sa le ofere educatia cuvenita unui copil in preajma pubertatii...(bine, asta vezi cam in toata Romania, de altfel...oricum sunt oameni din toate nivelele sociale)
Si oricum asta nu e de acum o luna, doua...e de ceva timp instaurata in parc...Mini Oraselul Copiilor, cica isi zice...
Singurul loc care imi place din parc este acea pista pentru atleti, unde poti alerga si face exercitii fizice...
Dintr-un oras vechi-grec a ajuns practic precum o ramasita din ce a fost mai bun..parca nimeni nu doreste sa investeasca in oras, doar in magazine, supermarketuri, care, ulterior se inchid prin faliment...si filiale de banci...asta vezi in orasele mici.
Bineinteles ca si faleza a ramas neschimbata, iar asta e un lucru mai mult rau decat bun...nu se mai investeste in nimic ca si atractii turistice, asta e crudul adevar.
Plimbandu-te sub clar de luna te gandesti la multe...mai ales cand stii ca orasul care ti-a indrumat pasii, care te-a crescut, acum parca a ajuns in paragina ! Cu ce ne mai mandrim si noi brailenii, cu ce? Cu cersetori, cu tigani batandu-si joc de proprii copii, cu unii oameni inculti, cu cladiri care cad pe tine, practic...cu muzica lautareasca si manele...
Iar la bloc la mine...locul care ma gazduie din '89 totul e pustiu; toti copiii am devenit adulti, ma rog tineri...si mai aflii ca unii s-au casatorit, altii au copii, chiar si la 22-23 de ani...si te gandesti la timpurile demult apuse cand te jucai de-a v-ati ascunselea, baba oarba si alte jocuri ale copilariei in care ne promiteam ca o sa ne intoarcem intr-o buna zi acasa si vom fi macar pentru o zi acei copii...Era normal sa se intample si asta, dupa Legea Firii, dar acum ramane ca un adevar tacut, ca o realitate dura, prin faptul ca am uitat de noi, iar uneori nici nu ne mai salutam cand ne vedem...
