Poate tu,poate eu - cover Daniela Dumitru

Minibiografia micului meu har

Incep acest mic”discurs” prin a va multumi din toata inima pentru cuvintele,aprecierile si admiratia voastra/d-voastra, va multumesc pentru ca voi credeti in talentul meu!

Ani la rand am crezut in mine,dar "activitatile"scolare si umila sustinere din partea celor apropiati m-au facut doar sa visez,nu sa lupt cu adevarat pentru a-mi implini cel mai mare vis. Chiar si asa,am intalnit profesori-inca din scoala generala (prima mea profesoara de canto-cantam vocea 1 a corului,uneori vocea a doua pentru a le mai sari in ajutor celorlalti,(am lipsit o data de la repetitiile corului,iar profesoara le-a spus colegilor ca lipseste cea mai buna voce a scolii - bineinteles ca nu am crezut,mereu am fost modesta,sau poate ca nu am avut atata incredere in mine,pentru ca toate rudele spuneau ca muzica nu-mi va aduce posibilitati financiare),apoi profesorul de religie-ce ma mai "promova"-cantam colinde,faceam tot felul de serbari,aveam momentele noastre de interpretare, chiar si in biserica-locul nostru-al copiilor,al corului, profesoara de biologie-care,dupa ce m-a auzit intr-una din serbarile scolii generale,la fiecare ora de-a ei ma punea sa cant,iar la sfarsit primeam cea mai mare satisfactie:aplauzele ei si ale celor 30 de colegi ai mei; sustinerea vecinilor cu care ma jucam afara zi de zi, care atunci cand mergeam in casa programam in 5 min de ex sa mergem fiecare la baie si sa cant ce doreau ei; bineinteles ca ma auzea si celalalt bloc :)), colegii mei de joaca, de clasa, prietenii de la acea vreme, vecinii adulti ce ma auzeau de pe scara, toti acestia ma sustineau. Si mama uneori ma mai punea sa-i cant piesa preferata "I want to spend my lifetime"-Tina Arena&Marc Antony.Dar cresteam fara sa-mi dau seama si in fiecare an mergeam la colindat. Iubeam sarbatorile,ca si acum,dar mai ales iubeam sa cant colinde,adoram spiritul acela de iarna. Nu era iarna fara colinde,nu ma interesa sa fac foarte multi bani,ci doar sa cant ! Bineinteles ca strangeam o suma frumusica mereu,iar fratele meu se decisese atunci sa mearga si el. Hihi ;)) Dar cresteam,cum am zis,timpul nu te iarta si nu sta in loc…iar tatal meu avea grija sa-mi aminteasca mereu, spunandu-mi sa nu mai merg la colindat pentru ca deja sunt mare,sau sa nu mai cant in casa ca deranjez vecinii…etc. ufff… Era greu sa ma abtin si chiar daca acestea toate imi cam stirbeau din incredere,eu tot mai aveam acea licarire in suflet:speranta mea !!!

Apoi in liceu am incercat sa intru in cor,dar fiind profil matematica-informatica, profesoara nu mi-a permis, spunea ca nu am ore cu dumneaei si nu pot face fata. In schimb,poate ca va veti amuza,dar profesorul de matematica din liceu ma sustinea, asa cum stia dumnealui prin cantarea imnului Romaniei la inceputul orei,dadeam tonul,apoi cantam. Mai existau momente cand prin pauza mai faceam renumitele"vocalize":)) colegii mei stiu. Unii dintre ei ma rugau sa le cant ! Si colegii din liceu cu care am ramas prietena ma sustineau si in felul lor imi admirau vointa si talentul ! Si le multumesc. Apoi, incet incet profesorul de canto cel mai devotat a fost Marius Moldoveanu din Codlea,ce m-a ajutat foarte mult,mi-a dat incredere in mine.Nu mi-a dat foarte multe lectii,dar au fost utile.Era destul de greu sa fac naveta. La facultate-in clasa,nu am cochetat cu muzica aproape deloc.Am trecut prin niste momente destul de dificile si nu am simtit ca trebuie sa mai fac muzica. In schimb, la varsta de 21 de ani, la sfarsitul anului II de facultatate am avut o viziune legata de viata mea si m-am inscris la Scoala populara de arte din Brasov. Am dat o proba, iar atunci am fost intrebata la ce profesor o sa intru la curs. Nu am stiut,dar simteam ca va fi un profesor cu suflet si devotat ! Asadar am avut dreptate, profesoara mea de canto ce este si-n ziua de astazi : Meda Nemes, un om deosebit, un pedagog minunat si profesionist ce a avut incredere in mine de la inceput. au urmat ore multe de canto, incet incet familia mea a inceput sa aibe incredere in talentul si visul meu. Printr-o intamplare a vietii am ajuns la karaoke,unde am si"profesat"o perioada dupa aceea. O prietena de la Bucuresti a venit in Brasov,iar impreuna cu grupul ei am iesit,la insistentele lor,sa cantam. Asa am mai legat noi prietenii si mi-am largit lista de sustinatori :)Si daca tot mergeam in serile cand se tinea karaoke,m-au rugat daca nu cumva doresc sa particip la un concurs,primul de acest gen din Brasov si anume: Vocea Brasovului. M-am fastacit,m-am emotionat in acelasi timp,dar am spus DA,intr-un final ! de ce nu ? Asa am realizat ca intradevar lumea ma place, imi admira vocea,ma rugau sa repet piesa,sa le-o mai cant o data macar ! Am trait moment emotionante in acel salon/pub si pentru acest lucru o sa fiu recunoscatoare mereu !

La finala acelui concurs ce a fost si televizat l-am cunoscut pe el,cel mai mare “fan” al meu,iubitor al vocii mele, cel care astazi imi este sot . El m-a sustinut intotdeauna si alaturi de el,in prietenia noastra ce era la inceput am reusit sa cant in mai multe reprize la evenimente unde el era invitat ca si dj. Au urmat trepte din viata mea frumoase printre care si rolul de prezentator, MC- cum se spune la saloanele/pub-urile unde organizam tot felul de concursuri,descopeream voci si promovam cat reuseam din timpul meu ! Imi adoram acel “post”.De la cantatul in fata blocului, in baie, si pe hol (sa se auda pe scara,bineinteles),si in propriile inregistrari cu camera mea digitala,la spectacolele scolii de arte,la cateva festivaluri, la evenimente importante, la karaoke, am ajuns sa inregistrez in studio-ul unui bun prieten si professor Paul Cojocaru prin unul dintre cei mai buni prieteni ai mei si colaborator Andrei Coman si in special am ajuns de-acolo de jos sa ma inalt putin cate putin datorita voua, oamenilor dragi ai sufletului meu,sustinatorii mei din copilarie pana in present,acum cand sunt si mamica. Voua celor ce-mi faceti viata mai frumoasa prin cuvintele ce mi le adresati , aprecierile si caldura ce mi-o transmiteti, voua eu VA MULTUMESC si poate ca nici nu este de ajuns. Dar in viitorul apropiat, va promit dragii mei, ca speranta din sufletul meu,ce n-a murit niciodata, se va hiperboliza si se va transforma intr-o realitate minunata! Sper doar sa ma tina Dumnezeu puternica si doar sa-mi lumineze drumul acesta ce am decis a-l urma pentru ca voi mi-ati redat increderea in talentul meu micut. Voi fi mereu recunoscatoare pentru tot ce mi se intampla, pentru ca am intalnit oameni de valoare si mai ales pentru ca nu am uitat sa fiu EU ! Multumesc lui Dumnezeu pentru harul ce mi-a inzestrat,pentru sufletul meu,pentru oamenii dragi ce-mi sunt alaturi indifferent de tot si cel mai important pentru pruncul meu nevinovat si firav care m-a vindecat si care mi-a dat puterea ce o am atunci cand cant.