Voci de cristal

I In dulcele amor din sunet şi cuvânt
Se naşte inocenţa pădurii de cristal.
Adunat de pe buze un fir aşa plăpând,
Se urcă pe pământ ca pe un piedestal.

II Acel glas e de sticlă, dar el poate zbura
Prin umbrele luminii, prin sunetul pădurii;
Firava voce surdă în grabă alerga
Să prindă licuriciul şi puf de păpădii.

III Codrul bătran de brazi îşi cheamă cântăreţii:
Viori şi mandoline parcă inundă cântul…
Doar vocea stă ascunsă, privind şi călăreţii
Ce se întrec pe sine ca să vadă concertul.

IV Se-aud miimi de voci pierdute-ntr-un cristal-
Rotund ca un glob ce-i ţine parcă-nchişi.
Privesc la mâna mare ca la-un gigant astral;
Stăpână e-acum frica şi ei niste prescrisi.

V Ei scapă o privire, dar cu o teamă însă.
Şi văd un zambet cald le-apare prin oglinzi

E o fetiţă blândă şi simte că e prinsă
În jocul de cristal al vocilor plăpânzi.

VI Pe loc dispare teama, când fata scapă-un cantec,
Ea ştie că-n cristal sunt prinse şapte vieţi.
Continuă să cânte şi vocea ca un spintec
O face să dispară prin vrăjile din cărti.

VII E un tărâm de basm, demult ea l-a visat,
Dar o aşteaptă corul să devină solistă;
Să nu mai stea ascunsă ca într-un vis uitat.
E strânsă de-acea lacrimă, ştergând-o c-o batistă…

VIII Senină fericire citeste pe-al său chip,
Codrul uneşte voci şi totul e mirific.
Acea voce ascunsă renaşte dintr-un chin-
Durerea este stinsă, iubirea cânt oniric;

IX Pe iarba abia ninsă păşeşte cu speranţă.
Se plimbă fericită prin globul de cristal.
O mică stea apare, ea doar ce i-a dat viaţă,
O va indruma asemeni prin voci de cristal!

X Cristalul e din sticla, el parcă n-are viaţă.
Dar sunetele corzii insuflă sens materiei!
Aşa pierdutul drum e acum drum de gheaţă
Şi-alunecă pe cale iubirea omeniei.